Papa Francisc, despre posibila sa retragere. „Vine momentul în care trebuie să ne părăsim turma”

Papa Francisc, despre posibila sa retragere. „Vine momentul în care trebuie să ne părăsim turma
Publicat: 16/05/2018, 14:49

Papa Francisc a vorbit voalat despre demisie în timpul slujbei de dimineață. Este cunoscut faptul că Vaticanul nu pune la dispoziție întreaga cuvântare a Suveranului Pontif, ci doar pasaje din aceasta, scrie yahoo.com, citând AP.

Papa Francisc a făcut referire la Sfântul apostol Pavel, care s-a gândit când să plece, întru grija celorlalți și Suveranul a precizat că vine un moment în care toți suveranii pontifi trebuie să se gândească la acest aspect. „Când citesc acest pasaj, mă gândesc la mine, deoarece sunt papă și va trebui să plec”, a spus Papa.

Potrivit acestuia, episcopii nu ar trebui să trateze propria vocație ca pe o cale de a urca în „cariera ecleziastică”. El le-a amintit că sunt păstorii care au grijă de turmă și la un moment dat, turma trebuie predată altcuiva.

„Mă gândesc la toți episcopii, la toți. Fie ca Domnul să ne dea tuturor înțelepciunea de a putea pleca, cu spiritul și puterea aceasta”, a declarat papa.

Papa Francisc a spus că retragerea Papei Benedict al XVI-lea „a deschis drumul” pentru viitoare asemenea gesturi. Papa Benedict a demisionat în 2013. Chiar dacă Papa Francisc, în vârstă de 81 de ani, nu și-a imaginat un „mandat” de papă foarte lung, Suveranul Pontif nu a specificat exact dacă va călca pe urmele lui Benedict și se va retrage, la un moment dat.

De asemenea, Francisc ar fi putut face referire la clericii chilieni implicați în mușamalizarea unui scandal de abuz sexual. Marți, papa a marcat începutul unui summit de urgență de trei zile, la care vor lua parte 34 de episcopi chilieni. Se presupune că mai multe fețe ale bisericii catolice vor demisiona, la sfârșitul acestei întâlniri, care se anunță tensionată.

Vaticanul a precizat că, în timpul primei întâlniri, Francisc le-a oferit episcopilor o listă cu teme la care să mediteze și, până la următoarea ședință de miercuri, ei trebuie să fie dedicați „meditației și rugăciunii”.

Se pare că Papa Francisc i-a ghidat pe episcopi prin intermediul unei „examinări a conștiinței, în stil iezuit”. Autocritica instituționalizată a fost abordată în ultimii ani de papa, care, cu ocazia Crăciunului, a „inaugurat” o campanie agresivă de debirocratizare a Vaticanului.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...